DECLARAȚIE DE INTELIGENȚĂ
Subsemnatul Alexandru Bușilă declar pe propria răspundere că o perioadă destul de mare din viața mea am râvnit la ideea de a fi cel mai inteligent. Recunosc! Am fost invidios pe oamenii care erau și sunt în continuare mai inteligenți decât mine. Recunosc și că am considerat nedrept că alți oameni, mai puțin inteligenți decât mine, obțineau rezultate mai bune.
Ei bine, da, câteodată
Am suferit pentru că nu m-am născut mai inteligent. Și recunosc, poate că aș mai fi suferit mult timp dacă nu eram destul de inteligent încât să citesc și mai ales să înțeleg gândurile lui Daniel Goleman: „La bine sau la rău, inteligența poate să nu aibă nicio importanță atunci când sentimentele îi iau locul.”
Aproape de fiecare dată, în restructurările cognitive (analiza și reformularea gândurilor negative pe care oamenii le au față de ceilalți sau față de ei inșiși) din timpul ședintelor de terapie, oamenii sunt uimiți de invaliditatea propriilor gânduri. Și atunci mă întreabă: Cum am ajuns să gândesc așa, Alex? Iar răspunsul meu pregătit cu grijă dinainte este: Pentru că ai fost binecuvântat să simți, să ai emoții.
Sunt ceea ce sunt pentru că vreau să pot…
…psihoterapeut/ trainer/ director de fericire/ profesor
În paralel cu fomarea în psihoterapie, mi-am început cariera de trainer și director de fericire în mediul organizațional. Aici am avut ocazia să dau sfaturi (fapt care nu se prea întamplă în cabinetul de psihoterapie). De cațiva ani mi se spune și “profu”. Asta pentru că nu am rezistat tentației și m-am apucat de predat.
Și stau uneori și mă întreb:
Își poate dori mai mult un om?… Bineînțeles că DA!…