O carieră de succes la vârsta de 5 ani

By | 2018-04-11T16:05:29+00:00 ianuarie 28th, 2018|

Fără voia noastră, încă de mici copii suntem orientați către o carieră. Primii care „aruncă” o căramidă la fundația carierei noastre sunt prietenii părinților, mătușile sau, uneori, chiar părinții. Vă întrebați cum fac ei asta? Simplu…

„Ce vrei să te faci când vei fi mare, puiule?”

„Serios, asta mă întrebi? … Și eu care credeam că mă întrebi ce cadou vreau de ziua mea.”

Și prima oară când bietul copil se întâlnește cu întrebarea asta atât de serioasă, începe și caută prin cotloanele minții lui un răspuns corect. Că doar e prima întrebare de la primul interviu din viața lui, care are ca subiect viitorul lui profesional. Dacă ascultăm răspunsurile copiilor, ne vom da seama că cele mai râvnite cariere sunt cele de medic, polițist, pompier, marinar, educator, profesor, actor, cântăreț, și, mai nou, fotomodel, prezentator de televiziune și fotbalist. Dacă reacția unchiului este una pozitivă, e clar că a dat răspunsul corect. Copilul răsuflă ușurat și abia așteaptă să fie a doua oara întrebat același lucru și de către mătușă. Acum știe exact răspunsul corect.

Și uite așa, cărămidă peste cărămidă, copilul începe să-și creioneze, încă din fragedă copilărie, o carieră de succes bazată pe primul răspuns corect la prima întrebare de la „primul interviu de angajare”. Asta până ajunge în ultimul an de liceu și trebuie să raspundă la a doua întrebare care ține, desigur, tot de cariera lui:

La ce facultate mergi? Aici, răspunsurile, din fericire sau nu, încep să difere din ce în ce mai mult. De la „nu știu exact” sau „acolo unde merg și prietenii mei”, ori „mă duc la mai multe și văd eu unde intru”, până la „Academia de Muzică din Viena” sau „Harvard”.

Din fericire, norocul meu a fost o simplă corigență la chimie. Spun norocul meu pentru că așa am ajuns să fiu psihoterapeut. Și tare mă bucur că nu am urmat linia „cărămizilor” aruncate de către unchi, mătuși și prieteni de familie. Până în ultimul an de liceu, răspunsul meu „corect” era ”doctor”.

Stau de vorbă cu oamenii. Iar când îi întreb cu ce se ocupă, ei îmi răspund: „sunt analist financiar”, „sunt consultant alimentar”, „lucrez în vânzări”, „sunt manager la o firmă care produce medicamente”

Dar când erai mic ce voiai să devii?…

Ei, atunci voiam să devin actor/actriță. Și lasă privirea în jos de parcă s-ar rușina că între timp a devenit auditor financiar.

Întâlnesc oameni care și-au ales o carieră pentru că așa au răspuns când erau mici.

Unii dintre ei iși dau seama repede și fac ceva – au curajul să-și schimbe cariera. Unii cred că asta le-a fost menirea, dar sunt triști și visează cu ochii deschiși cum ar fi fost dacă ar fi mers la Conservator (mai au o șansă la Vocea României). Alții, cei mai norocoși , puțini ce-i drept, îmi spun că asta și-au dorit de dinainte să se nască.

Scrisoare deschisa către TINE:

Dragă, copile,

Când te va întreba mătușa ta ce vrei să te faci când vei fi mare, spune-i ce-ți dorești să primești de ziua ta.

Tinere, află ceea ce vrei să faci. Caută printre manualele de liceu și dincolo de ele, printre oamenii noi pe care îi cunoști și dincolo de ei.

Tinere – tot cu tine vorbesc – fugi de ceea ce ar trebui să faci. Repet, află ce vrei să faci.

Si acum, doamnă, domnule, vă felicit pentru cariera dumneavoastră de până acum. Cred că este timpul să renunțați la ea și să faceți ceea ce vreți. Ați făcut destul timp ceea ce a trebuit. Și, nu, nu sunteți prea bătrâni pentru asta.

Omule, fă-ți o cariera din a-ți urma magia ta!